Pintre altele, am incercat sa ma las de fumat...

Ce faci cand te trezesti intr-o camera alba - pat acoperit de cearsafuri albe, noptiera din plastic alb, pereti albi, toc de la geamuri vopsit alb, perdele si jaluzele albe? Intr-o camera in care nu-ti amintesti sa fi ajuns de bunavoie si, cu atat mai putin, cu un tavan sub care nu-ti amintesti sa fi adormit, intr-o camera unde, pe langa albul violent care iti irita privirea pierduta si buimaca, iti dau instantaneu lacrimile din cauza luminii.

O camera populata doar de tine, de alter ego, de Irene si de o prezenta cel putin dubioasa: nenea Agrippa Ionescu, de pe perete, care se incapataneaza sa se holbeze la tine in timp ce te freci la ochi. Bine, bine, te-au rapit niscaiva fiinte extraterestre, dar care e locul lui Agrippa Ionescu in povestea asta?

Dupa ce te intorci in intuneric, asemeni celui in care iti duci existenta zilnica, printre lacrimi observi un post-it verde, lipit de veioza, si ea tot alba, care iti aminteste de perioada in care tu si ai tai aveati un program atat de aiurea incat comunicati prin post-it-uri lasate pe frigider: "Daca ai nevoie de ceva, suni imediat" - mami si tati :))

Cu un alt post-it, rosu, lipit de capul patului: "Aici e un buton rosu. E buton de urgenta, asa ca foloseste-l cu incredere". De data asta nu mai recunosti scrisul... si nici nu intelegi de ce un buton rosu intr-o camera complet alba trebuie neaparat semnalizat.

Si..., intre atatea necunoscute, in sfarsit un prieten: un pachet de tigari Marlboro rosu lung, desfacut... Da, se aude pe fundal "...this is the end, beautiful friend...". In mintea ta, desigur. Pachet desfacut, dar fara nicio tigara lipsa. Pachet pe care scrie "Focul a fost inventat din nevoie. Viciul se naste din prostie". Mmmm. Semnat: doctor A. Doctor A????? Mhm... Clar: mesajul nu trezeste niciun clopotel de pe nicaieri!

Si din toate intrebarile si ipotezele pe care le ai in cap cand te trezesiti intr-o camera ca asta, in care se pare ca nu esti tinut prizonier de unii care vor recompensa pe capul tau, ci de ai tai.... privirea ti se opreste din nou pe pachetul de tigari. Iei o tigara, o asezi intre buze si, pentru ca n-ai foc si nici doua pietre, te faci ca fumezi: tragi si apoi expiri... Viciu? Nicicum. Este singura contributie la propria moarte. De ce sa te omoare altii cand te poti omori singur?

Pe acelasi pachet de tigari scrie "Alege libertatea!". Freedom... Da. Da-l dracului de concept si de absolut. Vrei libertate, vrei afara de acolo, vrei injectie cu realitate. N-ai timp de pierdut intre patru pereti intre care observi si un ceas. Mai ca te apuca ameteala in timp ce urmaresti secundarul... secundele alea in care nu faci nimic si le condamni la o eternitate in anonimat. Sau in nimic.

Libertate! Libertatea te roaga s-o suni! Da? Atat de simplu? Hmmm. Parca prea simplu. Nu stii exact cum dai de un mobil pierdut printre cearsafuri si apesi pe taste...0800 87 86 73. "Freedom, can you hear me? I love you, i need you! Oh, baby... Oh, baby...". "Apelul dumnevoastra nu poate fi efectuat"... Nuuuuu. De ce? Vrei libertate! Chiar si varianta din fata tigarii.

Si iar cazi... Inapoi in lanturi si in pragmatism. Cum ecoul strigatului de libertate a fost impuscat la pamant cu respect "Apelul dumnevoastra nu poate fi efectuat", te-ai gandit sa suni la 112. Nu de alta, dar sa te convingi, totusi, daca merge sau nu ceva in tara asta.

Si suni la 112. Deci 112, nu 911. Iar daca propria noastra echipa SWAT (Acvila) poarta chilotei roz tocmai ca sa ne sporeasca increderea in profesionalismul romanesc, cei de la 112 te intreaba de ce suni la urgente daca esti deja la urgente... Nu tu tipi, ci frustrarea din tine: "Ca sa va mirati voi, d-aia!"

Concluzia: printre altele, am incercat pentru prima oara in viata mea sa ma las de fumat. Da, eu-s norocoasa din camera alba! Asadar, am avut vointa, dar degeaba. Mno, always remember what the Monty Python boys say... Nobody expects the Spanish Inquisition!

:-<

"Insiruirea de cuvinte din fata dumneavoastra este ca un fel de pasari care zboara invers, folosind astfel o inspirata imagine a lui Borges. Ea presupune din punct de vedere al poetului ca nu trebuie auzit cantecul privighetorii, ci intelesul cantecului ei.

Nu as putea incheia aceasta insiruire de cuvinte fara a spune ceva, ceea ce un om al acestei tari a zis cu mult timp in urma: nedreptatile pe care mi le-au facut altii mie nu cer nimanui sa le regrete, caci eu le uit; acelea pe care le-am facut eu altora nu cer nimanui sa le uite, caci eu le regret".(Nicu Ceausescu)

E de bine!

se pare ca mai avem nevoie si de scolile unde se invata treburile manuale: primii responsabili sunt, de obicei, si cei mai stresati...

Doua litere si patru cifre

Ce faci daca, intr-o noapte, cand citesti rapoarte... Niste rapoarte. Si niste povesti... Recunosti ceva din ele, dar nu stii exact ce? Culoarea, forma? Aveai sase ani. La sase ani stiai sa citesti, dar totusi...

Doua litere si patru cifre te pot transforma intr-o secunda in nimic, doua litere si patru cifre iti pot distruge toate lumile posibile si imposibile. As vrea sa intreb... Dar pentru prima oara nu stiu cum sa intreb... Nu stiu ce cuvinte sa alatur.

E singura intrebare pe care nu i-am pus-o niciodata pentru ca am fost atat de sigura ca nu ar fi avut cum. Cum sa... ceea ce urasti cel mai mult pe lumea asta? Doua litere si patru cifre... BAG PULA

Uf, de ce, musiu Cristoiu, de ce?

Ion Cristoiu la "Stirea Zilei": "Mie mi se par politicienii care scriu pe blog la nivel de 'sexy braileanca'. De un ridicol absolut. Cogeamite politicianul sa te apuci sa scrii pe blog! Pe blog scriu fetele, ca sa nu spun fatucile, care au frustrari, isi publica poze cu pisici si cu iubiti. Si, eventual, cei care nu au loc in presa. Pe blog poti sa scrii pe gratis. Eu, de exemplu, nu am blog pentru ca scriu contra cost. Din asta traiesc, ca si Caragiale".

Da? Hai sa vedem! Dupa ce Gutenberg a finalizat tiparul cu litere din metal, in 1450 (British Library din Londra sustine ca detine un document imprimat tipografic in China, in 858, cu litere din lemn), trecem peste Romania lui 1990 si ajungem la prima "atestare" a unui blog (potrivit izvoarelor istorice online): august 1998, cand Jonathan Dube de la The Charlotte Observer a folosit o pagina web ca sa relateze despre uraganul Bonnie.

Cine a scris prima data pe un blog? O... fatuca? Un neica-nimeni care nu avea loc in presa? Se pare ca nenea Dube, care n-o fi nici Carl Bernstein si nici Bob Woodward, dar nici "ma uit in ochii tai si simt ca vrei sa ne conduci", n-o fi Charlotte Observer Washington Post, nici New York Times si nici Jane's Defence, dar nici Libertatea, a fost primul blogger. Pura intamplare ca un jurnalist a fost primul blogger? web2.0 spune ca nu!

De la blog se poate merge in doua directii mari si late: jurnalism online - practicat de un jurnalist profesionist (nu de unul meserias) in mediul online, activitate din care isi castiga banii - si, ceva mai nou in new media, citizen journalism (nu mi se pare ca "jurnalism cetatenesc" este cea mai potrivita traducere), adica ce spune musiu Cristoiu ca facem multi dintre noi, fie pe blogul nostru, fie pe unul comun, fie pe o alta platforma care nu are nicio legatura cu vreo institutie de presa. In functie de cum promovezi ceea ce scrii, poti obtine si bani.

Asa ca, daca tii (tu, bloggeru') neaparat, poate sa fie contra cost. Si asta fara sa tai atatia copaci, fara sa folosesti atat de mult tus, publicitate, apoi cum se vinde produsul, cum... bla bla bla cu totii stim ce inseamna piata duala a produselor mass-media.

BBC, CNN si Fox News si-au lansat deja platforme speciale pentru citizen journalism. Mai sunt o groaza... In afara se fac deja bani buni din asta. Ca lumea continua sa se miste nu are nicio legatura cu frustrarile si nici cu vreo amenintare la esenta presei. Se intampla ca un om sa fie in locul in care trebuie. Vede cum Ciocan ia mita, de exemplu. Dispozitiv pe el, pac! Si apoi... care da mai mult? Nu ne-am nascut toti cu anchetele, reportajele, interviurile, editorialele si relatarile in brate. Amatorii vor urma, probabil, cursuri de specialitate daca vor dori sa faca ceva profi!

N.A.: Si mai am argumente. Nu accept o parere daca nu este argumentata. Cu atat mai putin de la anumite persoane. Eu pot sa zic ca o parte a presei nu a trecut de sindromul "gaina cu puii vii", poate as avea argumente, dar cum sa fac asta cand pe vremea aia nu doar ca nu scriam, abia invatam sa merg in picioare? M-as bucura daca cei care habar nu au cum functioneaza anumite lucruri nu s-ar folosi de credibilitatea numelui si nu ar enunta propozitii pe care le prezinta drept adevarate fara sa aduca argumente. Am exagerat un pic. Musiu Cristoiu spune inca de la inceput "mie mi se pare ca...". Ce am scris aici e pentru posteritate! Stiu prea bine care a fost directia lui musiu Cristoiu si ma cam dezamageste...


...where have all the good times gone?

Catre doamna Maria Basescu...

In episodul - Basescu i-a furat telefonul "pasaricii" -, "Marie", care l-a lasat cu toti gaozarii pe cap pentru ca doamna e mereu doamna, poate mai doamna decat ar trebui sa fie, a ghicit care urma sa fie stirea zilei: ca presedintele Traian Basescu i-a furat telefonul unei ziariste, cine a auzit de la bun inceput, ca presedintele Basescu i s-a adresat unei ziariste cu "pasarica" si apoi i-a furat telefonul pentru ca a fost prea "agresiva".

Ma gandeam, doamna Maria Basescu, daca tot aveti simtul stirii, nu vreti sa ne spuneti ce se intampla in Romania acum? As fi curioasa sa aflu parerea dumneavoastra, sa vad daca nimeriti la fel de bine ca in ziua referendumului.

astronautu' de la nationala lu' Razvan

aka Apostol, faultatul meciului. Citez: ... "isi varsa sangele pe teren pentru Romania".
LE: Lituania - Romania: 0 - 1 :)