
Ce faci cand te trezesti intr-o camera alba - pat acoperit de cearsafuri albe, noptiera din plastic alb, pereti albi, toc de la geamuri vopsit alb, perdele si jaluzele albe? Intr-o camera in care nu-ti amintesti sa fi ajuns de bunavoie si, cu atat mai putin, cu un tavan sub care nu-ti amintesti sa fi adormit, intr-o camera unde, pe langa albul violent care iti irita privirea pierduta si buimaca, iti dau instantaneu lacrimile din cauza luminii.
O camera populata doar de tine, de alter ego, de Irene si de o prezenta cel putin dubioasa: nenea Agrippa Ionescu, de pe perete, care se incapataneaza sa se holbeze la tine in timp ce te freci la ochi. Bine, bine, te-au rapit niscaiva fiinte extraterestre, dar care e locul lui Agrippa Ionescu in povestea asta?
Dupa ce te intorci in intuneric, asemeni celui in care iti duci existenta zilnica, printre lacrimi observi un post-it verde, lipit de veioza, si ea tot alba, care iti aminteste de perioada in care tu si ai tai aveati un program atat de aiurea incat comunicati prin post-it-uri lasate pe frigider: "Daca ai nevoie de ceva, suni imediat" - mami si tati :))
Cu un alt post-it, rosu, lipit de capul patului: "Aici e un buton rosu. E buton de urgenta, asa ca foloseste-l cu incredere". De data asta nu mai recunosti scrisul... si nici nu intelegi de ce un buton rosu intr-o camera complet alba trebuie neaparat semnalizat.
Si..., intre atatea necunoscute, in sfarsit un prieten: un pachet de tigari Marlboro rosu lung, desfacut... Da, se aude pe fundal "...this is the end, beautiful friend...". In mintea ta, desigur. Pachet desfacut, dar fara nicio tigara lipsa. Pachet pe care scrie "Focul a fost inventat din nevoie. Viciul se naste din prostie". Mmmm. Semnat: doctor A. Doctor A????? Mhm... Clar: mesajul nu trezeste niciun clopotel de pe nicaieri!
Si din toate intrebarile si ipotezele pe care le ai in cap cand te trezesiti intr-o camera ca asta, in care se pare ca nu esti tinut prizonier de unii care vor recompensa pe capul tau, ci de ai tai.... privirea ti se opreste din nou pe pachetul de tigari. Iei o tigara, o asezi intre buze si, pentru ca n-ai foc si nici doua pietre, te faci ca fumezi: tragi si apoi expiri... Viciu? Nicicum. Este singura contributie la propria moarte. De ce sa te omoare altii cand te poti omori singur?
Pe acelasi pachet de tigari scrie "Alege libertatea!". Freedom... Da. Da-l dracului de concept si de absolut. Vrei libertate, vrei afara de acolo, vrei injectie cu realitate. N-ai timp de pierdut intre patru pereti intre care observi si un ceas. Mai ca te apuca ameteala in timp ce urmaresti secundarul... secundele alea in care nu faci nimic si le condamni la o eternitate in anonimat. Sau in nimic.
Libertate! Libertatea te roaga s-o suni! Da? Atat de simplu? Hmmm. Parca prea simplu. Nu stii exact cum dai de un mobil pierdut printre cearsafuri si apesi pe taste...0800 87 86 73. "Freedom, can you hear me? I love you, i need you! Oh, baby... Oh, baby...". "Apelul dumnevoastra nu poate fi efectuat"... Nuuuuu. De ce? Vrei libertate! Chiar si varianta din fata tigarii.
Si iar cazi... Inapoi in lanturi si in pragmatism. Cum ecoul strigatului de libertate a fost impuscat la pamant cu respect "Apelul dumnevoastra nu poate fi efectuat", te-ai gandit sa suni la 112. Nu de alta, dar sa te convingi, totusi, daca merge sau nu ceva in tara asta.
Si suni la 112. Deci 112, nu 911. Iar daca propria noastra echipa SWAT (Acvila) poarta chilotei roz tocmai ca sa ne sporeasca increderea in profesionalismul romanesc, cei de la 112 te intreaba de ce suni la urgente daca esti deja la urgente... Nu tu tipi, ci frustrarea din tine: "Ca sa va mirati voi, d-aia!"
Concluzia: printre altele, am incercat pentru prima oara in viata mea sa ma las de fumat. Da, eu-s norocoasa din camera alba! Asadar, am avut vointa, dar degeaba. Mno, always remember what the Monty Python boys say... Nobody expects the Spanish Inquisition!





